Dragi Prieteni,

Cuvintele sunt sărace, e greu să le faci să sune altfel, dar când ele circulă de la suflet la suflet, atunci fac minuni!Sunt în prag de plecare în China și acesta este deja un miracol pe care vi-l datorez în totalitate. În nopțile mele nedormite văd cu ochii sufletului meu chipurile dumneavoastră, ale tuturor celor care m-ați ajutat și ați crezut în acest proiect al meu atât de îndrăzneț! M-am concentrat prea mult pe problema suportului material și poate că nu v-am mulțumit destul pentru cel moral, adică pentru puterea de a crede în visul meu. Cel mai ușor lucru este să descurajezi un om, să-i spui: Asta nu se poate! Dar dumneavoastră m-ați ajutat să merg înainte. Vă mulțumesc nesfârșit pentru omenia de a spera împreună cu mine, de a fi alături! Aș vrea acum să vă spun câte ceva despre recunoștință, această comoară pe care mi-ați dăruit-o, acest sentiment unic. Dar cuvintele meșteșugite îmi lipsesc din nou. Vă asigur doar că port în inimă această formă de iubire nemuritoare care este recunoștința și vă mulțumesc și pentru darul spiritual.Acum mă întreb: cum să găsesc echilibrul dintre prudență și curajul de a crede mai departe în miracole? Celulele stem acționează în timp, e nevoie în continuare de răbdare și de smerenie.În orice caz, lumina sufletească pe care mi-ați dăruit-o mă va ajuta să trec peste zilele lungi de așteptare care vor urma. Și să învăț noi lecții despre cum se poate privi suflet către suflet.Al Dumneavoastră, mereu,Ovidiu Simion